Compartiment Prevenire și Combaterea Violenței Domestice

                  Violența în familie reprezintă ”orice acțiune fizică sau verbală, săvârșită cu intenție de un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material”.

            CADRU LEGISLATIV:

  • prevederile Legii nr. 217 / 2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată;
  • prevederile Ordinului nr. 2.525 / 2018 privind aprobarea Procedurii pentru intervenţia de urgenţă în cazurile de violenţă domestică, cu modificările și completările ulterioare;
  • prevederile H.G nr. 49 / 2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea şi intervenţia în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie şi a Metodologiei de intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională privind copiii exploataţi şi aflaţi în situaţii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum şi copiii români migranţi victime ale altor forme de violenţă pe teritoriul altor state, cu modificările și completările ulterioare;
  • prevderile Legii nr. 272 / 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare.

           BENEFICIARI:

         Persoane victime ale violenței domestice